Conducerea / Contact / Echipa / Editura / Fil. Craiova USR     








Poezie

        de Adrian Bodnaru

*

La cincizeci de ani

mi-am luat motocicletă.

Când o pornesc,

în toba din dreapta începe San Remo,

iar în cea din stânga, Mamaia.

Mă feresc să accelerez între blocuri

sau pe autostrăzi.

Mi-e teamă de cine-ar ieşi la ferestre

şi din pământ,

la marginea benzinăriilor.

O fac doar duminica,

după ce prietenii mă încuie pe dinafară-n

garaj.

„Şi totuşi se-nvârte”,

mi-ai spune urcând cu grijă în şa

să nu te arzi la glezne

ca în Renaştere.

*

Crezi că e uşor să fii iederă?

Să acoperi ferestrele,

să urci în pod după sticle goale

şi să cauţi ultima picătură?

Sau crustacee?

Să mergi cu spatele

ca să pui capul jos

pe o valiză

plină cu mărturii de pe glob.

Ori pasăre?

O pasăre de noapte

cu nume scurte,

scrise greşit în telefon

ca notele dintr-un concert de absolvire

la patru mâini?

Dacă nu crezi,

pedepseşte-mă!

Fă-o la un banchet,

cu cel mai de succes bărbat al mesei,

când iese prietena ta la o ţigară.

Apoi întoarce-te îmbujorată lângă mine,

să ştie toţi.

Şi spune că nu,

nu e nevoie,

plângi doar pentru că sunt

muritor.

*

În fiecare seară,

după şase,

îmi priveşti

cutele cămăşii.

Când mă întrebi

dacă am

un copil?

*

Avem viitor!

Ce ţi se citeşte-n priviri

e scris atât de mărunt încât

nu-mi ajunge noaptea să dau

pagina înapoi.

*

Sunt aici,

a fost doar un vis!

N-am apărut din senin,

cu doi porumbei pe umeri,

în mijlocul pistei.

Ai avut o desprindere uşoară,

cum eşti obişnuită.

*

Ai pus cărţile cu greşeli

pe rândul de sus?

Ştii cum se spune:

despre duminici,

numai de bine!

*

Dac-aş fi bătrân,

ai bloca liftul ca să-mi spui

la mulţi ani?

Şi aici,

de la zece

e programul de linişte.

*

Până şi un nor negru,

de vară,

mai sare câte un cartier,

dară eu

vorbind cu tine la telefon,

la volan?!

*

Nu ştiu cu ce să încep

despre mine.

Eram pregătit să vorbesc

mai la urmă.

Dar se vede că

sfârşitul anilor optzeci

va fi antrenor

sau nu va fi deloc.

Şi, cum mingea e rotundă,

se poate termina şi aşa,

la egalitate,

cu unu la data naşterii.

© 2007 Revista Ramuri